sâmbătă, 14 ianuarie 2012

O zi de vara regia Marcel Top la Teatrul Nottara

O zi de vară”, femeia şi sinucigaşii

de Gabriela Hurezeanu

Chiar dacă stagiunea s-a închis, acest spectacol se va juca toată vara la “Nottara”, spre satisfacţia bucureştenilor care îşi petrec vacanţa acasă. Într-o atmosferă de vilegiatură pe malul mării, personajele lui Mrozek se intersectează generînd parabola tragicomică despre viaţă, relaţii interumane, importanţa sau zădărnicia lucrurilor. Cei trei tineri actori orchestraţi de regizorul Marcel Top întruchipează tipologii arhicunoscute. Valentin Corneanu (foarte nimerită morga aristocratică pe care o afişează) este Izbut, un bogătaş spilcuit, blazat, sătul de prea mult bine şi de faptul că poate obţine uşor orice îşi doreşte. Succesul obţinut fără efort îl plictiseşte atît de tare, încît vrea să se sinucidă, uite-aşa, de fiţă. Pentru a obţine contrastul obligatoriu, Mrozek îl aduce în scenă pe Neizbut, ratatul absolut. Nicu Rotaru – vădind de pe acum un talent remarcabil – îl creionează pe loser dozînd farmaceutic ridicolul patetic şi tragismul personajului. Neizbut vrea şi el să se sinucidă, dar din motive total diferite de ale celuilalt: n-a reuşit să facă nimic în viaţă, se bălăceşte în eşecuri şi, culmea, nu e în stare nici măcar să înoate. Deşi vin din lumi diferite, numitorul comun al dorinţei de a muri îi face pe cei doi să comunice, e drept, într-un stil destul de bizar şi adesea comic. Apariţia în peisaj a unei femei apetisante (Flavia Cazacu) modifică atitudinea celor doi. Neizbut, care n-a avut niciodată succes la femei, ar face orice s-o cucerească. Izbut, obişnuit să i se aştearnă la picioare cohorte de nimfe, pare a avea o primă pornire de generozitate, oferindu-se să-l ajute pe Neizbut. La rîndul ei, femeia pare să fie impresionată şi atrasă de nefericirea lui Neizbut. Evident, jocul sarcastic al adevărului şi al minciunii, va fi revelat abia la sfîrşitul spectacolului.

Cititi cronica in Ziarul National

Niciun comentariu: