O zi de vara regizor Marcel top la Teatrul Nottara

Cronica de Cristina Rusiecki, preluata de pe artactmagazine.ro February 19, 2011
Filed under: Cronici si Articole — ozidevara @ 4:18 pm
Tags: Agnes Toma, Anca Cernea, Dinasty, Flavia Cazacu, Marcel Top, Nicu Rotaru, O zi de vara, Stefan Burdea, Teatrul Nottara, Valentin Corneanu

O ZI DE VARA

de Cristina Rusiecki


Aveți chef să vă distrați inteligent cu o piesă fără derapaje de limbaj care ar risca să coloreze obrajii domnișoarelor? Ba mai mult, cu o calitate dublă: tonic, dar și antrenament al minții? Atunci s-ar putea ca O zi de vară, după Slawomir Mrozek, în regia lui Marcel Țop, coproducție a Institutului Polonez și Fundației „Ileana Mustatză”, să fie exact opțiunea potrivită. Spectacolul vă așteaptă pe parcursul întregii veri la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara.

Într-un loc singuratic de pe plajă (cu nisip pe scenă, se subînțelege), pe care se odihnește o inscripție începută cu Summer Time (consultant decor, Divrician) apare un bărbat elegant. Privește înainte. Stă. Privește înainte. Stăpîn pe sine, cu gesturi controlate, își scoate banii din buzunar. Apoi, îi rupe fîșii, bancnotă cu bancnotă. În scenă intră și un băiat în costum negru de piele (costume: Agnes Toma și Dinasty, pantofi Ștefan Burdea, stilist Anca Cernea). Își pregătește precipitat scăunelul ca să se spînzure. Totul se petrece sub privirea imperturbabilă a Celuilalt care, în această secvență de destin, s-a nimerit să fie Aproapele. „Cu cine luptăm pentru a fi, a poseda, a avea toate atributele? Cu nimeni altul decît cu dragul noastre Aproape”, explică regizorul spectacolului, Marcel Țop. În opinia sa, montarea se referă la „circul nostru cel de toate zilele”. „Un spectacol care vrea să vorbească cu cinism, cruzime, frust și sarcastic, cu umor implicit, despre ceva care este de la sine cinic, crud, frust și sarcastic: viața noastră de fiecare zi”. Scrisă de dramaturgul polonez Slawomir Mrozek, piesa sprințară redescoperă plăcerea silogismului și cîștigă publicul prin acțiunea circulară și fervența fluxului ideatic, cu raționamente aprinse, încapsulate în structuri ordonate. Este anul 1984 și la capătul parabolei filosofice și sociale din O zi de vară se recunosc ușor urme din plictiseala existenţală și disperarea metafizică a teatrului absurdului. Replicile sînt spumoase, actorii joacă excelent iar regia discretă scoate maximum de efecte din text și din interpretarea celor trei tipuri ușor recognoscibile. În primul rînd, personajul care dirijează logic situațiile, dezvoltîndu-le prin luciditate și controlul minții. Prin forța lucrurilor, nu se va da în lături de la construcțiile machiavelice. Neprevăzutul, incontrolabilul nu au ce căuta în viața lui. Stăpîn pe orice situație și întreprindere, lui îi reușește totul. Tocmai de aceea și vrea să se sinucidă: din sațietate.

Tînărul actor Valentin Corneanu își controlează perfect vocea, vorbește încet, ca mafioții din filmele americane, joacă minimalist, cu gesturi puține, lente, bine economisite și bine dozate. Personajul său e absolut savuros.

Celuilalt sinucigaș, de dragul dihotomiei și al demonstrației, nu îi reușește nimic: de la înot pînă la un minim succes în viață și dragoste. Simetria funcționează perfect. Cei doi actori au abordări strict polarizate, după cum le cere rolul. Pentru bărbatul ghidat de emoții, de cele mai multe ori negative, partea plină a paharului se va traduce doar prin… speranță. În existenţa sa afectele dictează regula, obligîndu-l să trăiască la voia hazardului. Un asemenea tip va fi, prin definiție, jucăria imprevizibilului. Cu expresie de Charlot, cu ochi mari, de un negru incandescent și privire înfierbîntată de jarul anxietății, Nicu Rotaru joacă perfect credibil labilul stăpînit de pasiune, dar și de permanenta teamă că se va trezi loser în orice nouă circumstanță.

Odată cu apariția unei tinere, cei doi colegi ad-hoc de sinucidere, se găsesc brusc în situație concurențială. Solidaritatea dintre ei – și așa palidă -, se volatilizează. Fata va ocupa poziția de surpriză a vieții: trofeu compensator destinat ratatului sau noua victorie dorită de învingător, cu atît mai mult cu cît de data aceasta e incertă. Plină de compasiune pentru cel slab, nenorocos, femeia e gata să-i dăruiască afecțiunea de dragul oglinzii cu care el îi întoarce imaginea. Pentru cel ce trăiește guvernat de emoții, ea, cu feminitatea, inteligența și imaginația puse pe tapet, înseamnă splendoare, șansa unică a vieții, categoria de lux a dragostei. Ce imagine despre sine poate fi mai reconfortantă? Doar că, după izbucnirea de umanism, fata se va întoarce către bărbatul stăpîn pe sine care îi poate stăpîni și propriii demoni. Mai ales că el se ajută și de unul-două machiavelisme, uitînd să-i transmită mesajele grijulii ale fostului coleg de sinucidere. Cu o feminitate incitantă, imprevizibilă și încurajatoare, Flavia Cazacu se simte bine în rol de trofeu rîvnit de doi bărbați, reușind un dozaj bun între compasiune și sagacitate, spontaneitate, emoție și istețime.

O zi de vară e un spectacol ca o șampanie frapată. Merită văzut și savurat pe timp de caniculă în sala răcoroasă de la Teatrul Nottara.