| TNB deschide stagiunea »
Si-au trait nefericiti pina la adinci batrineti
La inceputul acestei veri, in luna iunie, mai exact, cind toate teatrele isi inchideau portile, am avut curiozitatea sa merg la avanpremiera unui spectacol, la Comedie. “Dumnezeul zilei de miine” se intitula piesa si in afara de titlul care promitea ceva divin, m-a atras numele de pe afis: Claudiu Bleont si Delia Seceleanu. Primul, mai precis. Mimi Branescu, scenarist, Marcel Top, regizor. Asta era, in esenta, afisul.
N-am avut curiozitati nu asta m-a impins la spectacol, ci mai degraba nevoia de a respira altceva decit atmosfera blazarii estivale . Am descoperit un text de o frumusete machiavelica – iti pare plat, la inceput, apoi te fura - intr-un décor minimalist redus la un scaun, un piedestal, citeva umbre proiecate in fundal. Si doua pesonaje, El si Ea. Numele lor nu conteaza - nici nu stiu daca se chemau sau nu intr-un fel - cum probabil nu au contat nici pentru cel care scris textul.
Importanta este povestea, general valabila pentru oricare om care a iubit sau va iubi vreodata. Convulsiile unui cuplu, rememorate de cele doua personaje in monologuri cind domoale, cind vulcanice, tensiunile reamanente, zbaterile facerii si desfacerii relatiei lor. Toate-s vechi si noua toate, eternul cerc al iubirii care decade, renaste, si intr-un final fericit, moare: El si Ea se casatoresc iar nunta este sarbatorita colectiv, pe bune, in mijlocul spectatorilor care degusta din vinul pe care mirele (Bleont) il ofera cu generozitate in stinga si-n dreapta. Imi pare rau ca n-am notat citeva din replicile personajului masculin – Bleont este demential si cind plinge, si cind ride, si cind vorbeste despre cum facea pipi linga un gard.Il sustine Delia Seceleanu cu aplomb desavarsit,tinand piept acestui vulcan,Claudiu Bleont,(nu l-am vazut de ani buni intr-o asemenea forma). Trairile lui sint autentice, zvircolirile lui interioare nasc alte zvircoliri, in inima spectatorului care-l priveste cuminte, in scaun. Un intreg laborator al sufletului scoate la iveala alchimii umane precum furie, angoasa, iubire, umilinta.Si laboratorul acesta se datoreaza atat actorilor dar in egala parte, mainii unui foarte tanar si foarte bun regizor,Marcel Top(nu am vazut nimic facut de el pana acum),dar care daca va continua astfel are toate sansele de a deveni un mare regizor. Eu spun ca personajele au murit, prin casatorie. Altfel, piesa nu s-ar fi terminat niciodata. Potentialul unei relatii se epuizeaza, si in piesa, ca si in viata, in momentul in care necunoasterea, ca sursa de mister, este inlocuita de confortul caldut al stabilitatatii. Nunta de la final adera la realitatea cuplului nostru cel de toate zilele si noptile: si au trait nefericiti pina la adinci batrineti.
CUVANTUL-25 iunie -2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu